NEUTRALIZEAZĂ RAPID ŞI EFICIENT ACIDITATEA GASTRICĂ!
Problemele digestive pot da peste cap stomacul oricărei persoane.
De ce?
Pentru că uneori nu suntem atenţi la compatibilitatea alimentelor, alteori suntem nervoşi, obositi, mâncăm pe fugă şi aceste greşeli se repercutează asupra funcţiei gastrice (stomacale), producând inflamaţie, secreţie crescută de acid gastric sau pepsină, ceea ce conduce la apariţia eroziunilor sau chiar a ulcerelor gastrice/duodenale.
Indicatii:
• neutralizează efectele hiperacidităţii, manifestate prin balonare, senzaţie de jenă, arsură sau greutate abdominală;
• ameliorează durerile stomacale;
• are efect tonic şi regenerativ asupra mucoasei gastrice
• protejează mucoasa gastrică de acţunea iritativă a antiinflamatoarelor nesteroidiene (aspirină, ibuprofen, etc.) şi a altor medicamente.
Istoria fitoterapiei menţionează că extractul de lemn dulce este folosit în medicină de peste 5000 de ani. În antichitate lemnul dulce era folosit ca adjuvant la aproape toate medicamentele şi era intalnit în reţete mai des decât orice alt ingredient. Lemnul dulce era un tratament folosit în medicina populară din Tibet, China, Coreea. Experienţele de secole arată că preparatele din lemn dulce ajută la asimilarea altor medicamente şi măreşte efectul lor curativ.
ACIDOSTOP este un complex natural, format din carbonat de calciu, carbonat de magneziu şi extract de lemn dulce deglicirinizat. Carbonaţii de calciu şi de magneziu au o capacitate ridicată de a neutraliza hiperaciditatea gastrică prin degajarea tractului digestiv, ameliorând durerea stomacală.
Extractul de lemn dulce deglicirinizat are un efect tonic şi regenerativ asupra mucoasei gastrice.
Mod de administrare:
1-2 cpr masticabile administrate cu 15 minute inainte de masa sau la nevoie.
Se recomanda administrarea a maxim 5 comprimate/zi, pentru maxim 30 zile consecutive
Compozitie/comprimat:
Carbonat de calciu 350mg, carbonat de magneziu 50mg, extract de lemn dulce deglicirinizat 200mg, excipienti.



